Nu mai știu nimic, sufăr de amnezie!
Nu mai vine nimeni să mă vadă în camera de spital,
M-am accidentat când am alergat după o adiere,
ca un bezmetic, ca un astronaut în spațiu...
Și-am alergat cu atâta sete că m-am lovit de un colț de vid.
Apoi m-am pierdut într-o stână de idei.
Ce să fi facut, disperat cum eram?
Am leșinat și m-am trezit aici, în cămăruța mea,
Acum aș căuta o cârjă de-adevăr...
Dar unde e?
Unde e, Doamne?!
M-aș smulge din delirul acesta și m-aș târâ
și cred că m-aș ruga de cer să-mi dea religia înapoi.
Să mă găsesc rebotezat de rugăciune...
Dar mie dă-mi, Doamne... dă-mi cârja înapoi!