De poți să faci pe prostul, când altul te repede
Făcând-o pe deșteptul și cu-n cuvânt nu-l cerți,
De nu te-ncrezi în nimeni și nimeni nu te crede
De-ți poți ierta păcatul, dar altora nu-l ierți.
De nu rabzi nici-o clipă un rău să-l împlinești
Și dacă minți mai tare, când alții nu spun drept,
De-ți place în iubire cu ură să lovești
Și totuși îți pui mască de sfânt sau înțelept.

De te târăști ca viermii și-n visuri nu-ți iei zborul
Și numai interesul îl sui la rang de țel,
De părăsești învinsul și treci cu-nvingătorul
Și-i vinzi fără sfială pe amândoi la fel,
De poți să-ți afli scrisul și spusa tălmăcite
Drept adevăr, să-nșele mulțimea oarbă și
Când vorbele și fapta în vânt ți-s risipite,
Tu dându-le la dracu’ poți altele scorni.

De poți să faci întruna dintr-un câștig o mie
Și patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ți plătești bănuțul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găsești că-i drept și demn,
De poți să-ți storci și gândul și inima și nervii,
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi
Și sub nehotărâre, plecându-te ca servii,
Când toți strigă ‘nainte, doar tu strigi înapoi!

Dacă stând în mulțime te-mpăunezi semeț,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Pe dușmani și pe prieteni, tratându-i cu dispreț,
În față-i lingușești și-n dos ‘i-nșeli amarnic,
Și dacă poți să faci oriunde, oricând un rău
Și-n umbra lui te-nliniști, ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pământul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni – întâiul, dar niciodată OM!