Dacă rămâi, te rog, aprinde lumânarea,
Și-aruncă niște lemne să ardă-n șemineu,
Și dacă m-ai trezit și-i tot întunecată zarea,
Aprinde-ți o țigară și dă-mi să trag și eu.

Afară-i ger și ninge; nici luna nu se-arată
Prin geamul aburit, sclipind a flori de gheață.
Din ceainicul fierbinte, cafeaua aromată,
Să torni în două cești și vino mai în față.

Vorbește-mi despre tine și ce-ai mai făcut azi,
Iar eu am să mă pierd pe cerul boreal,
Afară o să ningă pe crengile de brazi,
Și-n casă o să plutească parfumul de santal.

Iar tu ai să îmi spui că vine primăvara,
Cu soarele mai blând și flori mai parfumate,
Că o să rătăcim prin parcuri numai seara,
Când luna e rotundă și vântul dulce bate.

Că Dumnezeu mai blând ca niciodată o să fie
Cu cei ce se rănesc în spini de trandafir.
Mai mult ca niciodată o să-mi revină mie
Dreptul de a-mi revendica statutul de martir.

Scrumiera este plină și ceștile sunt goale,
Iar tu te-ai așezat pe canapea cuminte.
Să ningă a uitat dar eu îți șoptesc moale-
"Îți mai aduci aminte aroma de cafea fierbinte?"