Mai ieri păream creat să tot frământ necazuri,
să le întreb același vechi și inutil de ce
și să le las în mintea mea, chiriașe obraznice,
să-mi rânjească un cântec de jale.

Dar azi am privit niște păsări
Zburând cu aripi albe,
Alungând tot negrul din norii
Încărcați de tristeți și poveri.
Zborul lor era un dulce
Râu de miere pentru suflet,
Cântul lor era ca vinul
Și-mi amintea să laud bucuria.

De azi mi-am dăruit aripi,
Nu-mi mai sunt pașii de plumb,
Ci-mi saltă sufletul și trupul
De când am învățat să zbor.