Mi-e silă de bunătatea sufocantă
a zilei de azi,
de dragostea ei de femeie grasă,
de grija ei maternă de-a nu
mă avorta, de-a nu mă pierde!
Nici nu m-a născut și deja
mi-a ștampilat carnetul de sănătate,
mi-a deschis conturi secrete
în băncile singurătății!
Cum mă mai iubește ziua de azi!
Are deja în lucru masca mea
mortuară!
Plînge-mă, suflete, scrie-mă
în cartea de aur a marilor ratări!
Plînge-mă, suflete, scrie-mă
acum cît mai sînt viu
și-ți pot da ,, bun de tipar”!
Mă iubește ziua dar eu cer,
cu perversitatea copilului din flori
al pierzaniei,
să vină mai repede noaptea,
să mă revendice și apoi,
amnezică,
să mă facă pierdut la intrarea
într-o gură hămesită
de metrou.