așa făceau dragostea
în spatele oglinzilor trupurile mișcându-se lent
dincolo de orice lume
erau destinați accidentelor nu le păsa
luau ziua în pumni și-o dăruiau unul celuilalt
fără cuvinte

el nu știa că în ea nu sunt secunde moarte
cum simte doar urma lui reflectată
fiecare celulă îi vibrează cu intensitatea unei tornade
nu își poate auzi gândul fără vocea lui
din prima din a doua din toate nopțile
ca într-un film în care personajele se regăsesc
perpetuu în cadrul negru
final

așa îl iubea cu pumnii zdrobiți de ziduri așteptând
trupul întins peste altă oglindă
trupul căutându-se în celălalt trup
păstra orice atingere în memorie orice senzație vie

în secunda morții numai imaginea lui să îi rămână pe iriși