mă ameninț cu moartea în fiecare zi. noaptea, îmi tastez frumos
baia de acid sulfuric, extremitățile prinse în menghină, unghiile smulse
scrumul țigării sfârâind în carne, crestăturile, șamd, șamd
toate grozăviile mi le trimit în mail și cad într-un somn profund

dimineața, înainte chiar de a recăpăta forma pierdută în acidul somnului
scot o înjurătură printre dinți, mă privesc fix în ochi și sunt gata să mă sugrum
de furie. citesc mailul și încep să tremur. frica. corpul se transformă treptat

văd că-mi folosește acest subterfugiu. venele sunt doldora de sânge
frica-mi accelerează circulația și mă simt mult mai viu, mai vinovat
pentru fiecare gest care ar putea fi nepotrivit. întâmplările au o altă
rezonanță. poate e ca și cum ți s-ar spune că suferi de o boală incurabilă
și că o mierlești în curând. dintr-o dată, o minunată umanitate se revarsă
din albia vieții netrăite. ieri am uitat să-mi trimit mailul cu amenințările

toată ziua am fost nefericit, am bolit galben cum făceam în copilărie
când bunica îmi spunea că voi arde în flăcările iadului că nu-l iubesc
pe isus. simțeam spinii pe frunte și pocnetul ciocanului în cuie, urlam
și zăceam trei zile, apoi mă ridicam slăbit și îmi reluam joaca