Ascult genele împreunându-se tăcut
Îmi zâmbește un fluture sub pleoape
Îi simt parfumul trist

Sub taina tăcerii de cruce tresar
Își îmbrățișează aripile de tămâie roșie
Culege timid seva petalelor

“Ce știi tu, făptură?” îmi spun, dezbrăcându-mi sufletul
“Știu că trebuie să zâmbesc astăzi tristeții și să plâng fericirii”, răspunde fluturele,precum o icoană frântă
“De ce?” întreb, frângându-mi atriul stâng
“Eu nu am timp ca tine, să râd sub soare, să mor sub veșnicie” șoptește el palid,îmbătrânind
“Oh, dar tu ești liber, zbori, nu suferi!” îi spun, albind sub lună
“Dar eu mâine nu voi mai fi” frământă ecoul...

și doar s-a stins sub lacrimi de copil…