Nu mai cred în minuni. Dumnezeu mă înșeală.
Obsesia unei lacrimi prin sînge îmi țipă.
Îmi reprim indignarea, însă ea se răscoală.
Într-un zbor ireal, șchiopătez de-o aripă.

Mai aștept doar un semn, mai degrabă o stare
Prin retină îmi curg lumînări plîngăcioase
Mă inundă din cer o malignă ninsoare
și un frig sideral mă străbate prin oase.

Zi de zi mă trezesc dintr-o beznă adîncă.
Mă îndrept voluntar spre un capăt de ață
O lumină îmi urcă dinspre gleznă spre tîmplă
și mă-ndeamnă să trec puntea-ngustă din față.