în fiecare dimineața trebuie să redevin înțelept, să ascult
cum se armonizează umorile din fiecare organ și strigă după
un element exterior, iar eu trebuie să mediez contactele
alo, aici ficatul, aș vrea să vorbesc cu cerul, vă rog
mă scuzați, pancreasul vă deranjează, îmi dați și mie
exterior 241? alo, dați-mi parcul central, dom’le, nu primăria
intestinul sunt, îmi pare rău că strada nu e acasă
voi reveni, mulțumesc. îmi trebuie multă răbdare să ascult
tot ce-și vorbesc, disensiunile, schimbul de rețete, declarațiile
de dragoste sau informațiile seci, pachetele de cuvinte
ce traversează ziua ca un șir anost de elefanți

trebuie să fac pe înțeleptul de dimineața până seara. nu înțeleg
toată această comunicare inutilă, mai ales necesitatea intervențiilor
n-o înțeleg, dar buna relaționare e un scop în sine, plus
deontologia, bașca pacea mondială. conflictele majore, cazurile
în care toate organele se revoltă, au un regim special. urc la
tribună și țip o vreme coercitiv sau îngaim rugăminți, înjur
ameninț, râd, plâng sau vorbesc pompos despre idealuri
până fiecare acceptă că e bine să meargă la locul lui

ar trebui să fiu mândru seara, când privesc liminile cum se sting
să casc somnoros și să șterg geamul încă o dată. cana de cafea și
țigara uitată în scrumieră. picioarele pe pupitrul de comandă
capul înfipt în tetiera fotoliului. am dormit. eu, cel înțelept