poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-06 | |
(mamei mele)
…nu-l am, dar un fortral ar fi minunat excelent să nu mai simt viermii de mătase fin zgâriindu-mi opacitățile minții cataracta de pe ochiul din frunte fortral fratele mic al plasturilor minusculi de morfină și-al nopților pline de scrâșnet de fier pe fier tren ruginit invadat de soldații beți ai durerii paralizia ar fi un noroc tras la loto în marțea dinaintea plecării pe front știu mamă cum ai murit pe furiș nemișcată cu zâmbetul agățat de oglindă și zoaiele curgându-ți leneș prin sfinctere trup terciuit putred și segmentat de amintirea mâinilor tatei deja dezertat lângă altă femeie fără puroi fără cancer măcar pe moment și asta-i tot ce contează mă doare palma, zarul tocit cade iar pe singurătate e bine să fii strâns unit cu tine chiar dacă ai dizlocări din atâtea îmbrățișări intercostale joc v-ați ascunselea cu mine și pierd încă nu m-am găsit nicăieri înșurubez cu mintea gratii de aer mă caut în debarale și-n capoatele tale destrămate de praf desprind uși invalide crescute în clarobscur rătăcesc în saltele cu arcuri sărite și tunele înalte de furnal părăsit sunt iritată de ciclurile eternităților defilând în formol și placente e Paștele tata cu noua lui soartă la braț merg la preot pentru lumină, iată, sunt oameni de treabă și nu-l am, mamă, și de fapt nici nu știu dacă un fortral m-ar putea ajuta să trăiesc viața ca pe-o poezie anapoda recitată în grabă și nedureros până la urmă rămâne s-aștept ca zidurile să-și crape simplu mortarul ceasurile să ticăie invers tac-tic și eu să mă strâng iar cuminte în tine ca-ntr-un cocon de mătase
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate