Uneori, recitind, parcă îți trec privirile
prin file, ca printr-o lentilă cam fumurie
care nu numai mărește, apropie, ci totodată
deschide perspective dintre cele mai ciudate
și devii sașiu de mirare cu ochi de cameleon
că vezi cam trei sute șaizeci de grade și ceva,
prin globul translucid ca o meduză
pe toți acei care s-au călătorit căutând
și pe întorșii care n-au găsit lăudatele izvoare

visurile adevărate sunt cele despre expediții,
crime și dragoste – orice altceva nu contează,
e chiar mai bine să le uiți, fulgerător,
în clipa chiar în care deschizi pleoapele,
să recitești numai visări clasice, vise fluvii,
aproape coșmare, reverii mai prelungi,
antologii de himere, prin culoarele
interminabile ale bibliotecilor de sub frunte...