alfabetul nu era decât o hartă
în loc de orașe în fiecare punct creștea câte un copac
cu sentimente înflorind ramuri peste forme tot mai ciudate de relief

peste un braț al lui A se răsfrângea umbra Amăgirii
cuprinzând uneori chiar și arii întinse ale Bucuriei
Candoarea nu era decât un schelet al Desăvârșirii
întins de la un capăt la altul al Curiozității lui C
eternități nășteau ochi priveghind vastul teritoriu din coapsa lui D
evaziv numărând Efemerități din 3 în 3 sau din 7 în 7

și-atunci săreai de la Frustrări la toate poveștile despre Iubiri neștiute
tristani și isolde așteptau anonimi răsărituri sau stele fără nume
un fluviu harismatic adăpostea porți încuind eternitatea
în triunghiuri echilaterale în care doar zeii mai poposeau

Fericire se chema copacul misterios cu șapte aripi aruncate
peste colțurile inimilor din toate timpurile
roase în interior de cari banalități gelozii sau naivități
de aur sau argint putred F

numărând apoi alte șapte puncte săreai direct în Minciuni
ademenitoare ca o mireasmă de cafea proaspătă dimineața
Nemuritor se credea doar un gând despre tine

împachetat frumos în cașmir de diamante platinate
prețiozități pentru rătăciri de mai târziu pe aici sau pe undele neștiute
din regatul Fantaziei

principala formă de relief rămânea Tristețea
peste munți văi și haosuri ale lui T
acoperind din când în când Ura și Mângâierea sau Neputința

I ar fi trebuit să fie cel mai frumos sentiment