întind mrejele
prin ierburi cosite
de amurguri
puterea stă în apropierea lacrimilor
când moartea ne vorbește
uneori
câte puțin

***

mi-e foame de iubire
privindu-te
șoptind
împletești aparențele
clipa ta e un joc
strâns
din care se furișează pruncii
să numere pe ascuns
bile colorate

***

pe aici n-au mai rămas
decât sclavi
și pământul
desfășurat
până la capătul îndurător
umbrele trec mereu
dincolo de țintă
număr tot mai mare

***

ne așternem pe câte o parte
acoperiți cu litere mici
după cum s-au tras liniile
două țărmuri mute
între care nunta
doar albie cuvântului
sau metaforă
întâmplătoare