**lui Bill Mack**



linii de tren,
pietre,
peron prăfuit de plictisul cotidian;
călători nerăbdători să ajungă cât mai repede la Polul Nord,
duc
în geamantale din piele de caprioară
căldura și seninătatea primelor zile de primăvară.
*
locomotive cu aburi-fetuși
predestinați sa se nască după marele cerc din cărămidă al sferei albastre,
mârâie la microfon
incantațiile
drămuitorilor de destine,
călăuziți pe cărări șerpuite,
de stele căzătoare.

melodia cântată cândva de roțile de tren,
se destramă în scame de confetii lucitoare,
împodobindu-i astfel părul cu străluciri de stele.
drăgălășenia nopților cu lună plină,
recheamă dorul din unghere de plăcere,
să-nvăluie cu vraja de iubire
gingașa perlă sidefie
întinsă in cochilie.

piciorul drept alunecă din vaporoasele așternuturi,
atinge cu călcâiul rama nopții
și se scufundă-asemenea unor cugetări ascunse,
în undele
oceanului de vise.






î