nu cunoscuse pe nimeni ca ea
felul în care îi luminau ochii
când îngăduia tristeții
să i se înfrupte din suflet
cum lăsa lucrurile să cadă
rotindu-și părul între degete
despărțire cu despărțire



ca o muribundă
își zidea viața pe mulțumiri mărunte
învăța să râdă
știa că e invidiată
pentru gambele/ trăirile ei
dar cel mai mult
pentru nebunie



în jur oamenii încuiau ușile
cu zgomot se împreunau sub icoane
afară cineva învia străzile
strigându-te pe nume



atât de străveziu
cuibărit între coastele ei
ca un cancer