poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-23 | |
țin minte că mergeam cu trenul
și era melodia asta purtam niște pantaloni scurți roz bătea vântul și nu era lume pe culoar m-am apucat să-mi desenez floricele cu pixu pe genunchi așa cum o făceai tu întotdeauna cinci petale și un fir de iarbă aplecat înspre stânga spuneai mereu că din prea multă dragoste oamenii înfloresc și adună fluturi care bat din aripi și atunci plouă sălbatic peste lume aveai obsesiile tale frumoase știu am învățat să am grijă de ele de tine ca de un copac îndrăgostit îmi plăcea să te iubesc timid și leneș așa cum deschide ochii un copil dimineața fără grabă fără vreun habar și totuși atât de delicat și corect țin minte că am ajuns în gară și lumea se zgâia la pielea mea mâzgâlită "e fericirea fraierilor" îmi venea să le strig aveam însă mult prea multă primăvara în stomac si nu mai puteam articula altceva decât fluturi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate