poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-23 | | suntem goi de fapt ecoul ne prefigurează conturul nu corpul contează în urma trădării faptă nu există nici corp nici ecou orb în propriul pahar tangou-ul votkinian de la votkinins o altă prefigurare a mea când eram tânăr încă în viață dincolo de lanul de porumb să ne imaginăm fără spaimă fără cute și fără eroi cine suntem oamenii aceluiași sfârșit ne stingem țigările în frunte înainte de execuție să marcăm locul loviturii al golului creat și apoi umplut cu plumb oamenii nu mor în execuții din cauza glonțului ci fiindcă acooolo puțin creier este înlocuit de fier muzica unui copac stingher scrijelind asfințitul în prăbușire oamenii nu trăiesc toți în memoria aceluiași sfârșit doar noi ne refacem ca specie de după război intrăm pe o stradă goală în câmp unde nu-ți imaginezi nimic decât câțiva preoți mâncând o ultimă cină cu mei ei se vor asasina reciproc reinventând asfințitul și în ultima clipă dată unei lovituri de bazalt între coaste vor răspunde cu aceeași căldură cu care sângele pulsa și nu se lăsa în drumul său răpus de ideea că se vor asasina reciproc cei 12 la ultima cină în care nu au mai pătruns doar unul reinventând asfințitul scrie cu un deget în țărână culoarea inimii tale este nici o culoare prețiosul pasaj al culorii roșii făcând schiaj de buze în pahar descriu o curbă pe spire de creieri peste nopțile nesupuse răbdării, foamei, lipsei că nu ești aici și unui nou urlet dar măcar acolo ești alb și în siguranță multe mame au grijă de tine ca niște grădinari de un ultim copac un tată cu buricele netăiate iluzie și pasaj de culoare roșie să crezi că o naștere din spire de creieri este de fapt o spinare încovoiată acestor cuvinte când de fapt nu ești aici lipsești vederii mele ochii mei nu mai întrezăresc nici un fel de dragoste decât spaima convulsivă că nu te văd și că mâine nu voi ști ce ai făcut cât ai băut ce ai respirat împușcă-mă sincer dă-mi foc alt tată nu există decât cel pogorât în asfințit și spaima mea convulsivă că n-am să te mai văd
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate