împinge-mă înainte să adorm
în aceeași apă verde și rece
ca amintirile pe sub copaci
de unul singur

de la început a fost ploaie, un șiroit malițios, un denied tenace
de la început până la capăt
nimeni nu mai știe cine curgea și de ce
nu, nu eram eu aceea, nu eram eu acolo, n-am fost niciodată
n-am fost eu ieșirea în lume
rotunjindu-și buzele ca o aură

tărăgănat dincolo de geamuri
desfășurat cald în paturi regale
și lumină străvezie
moale
nimeni nu te vede
nici măcar nu poți povesti ce trăiești nu se aude

înainte să adorm
sărută-mă de la revedere
împinge-mă în viața cea de toate zilele