mă întorc cu spatele
inspir
să nu-ți fiu oglindă
în colțul gurii


ți-au crăpat dinții
de-atâta tăcere
te dor tălpile
de la ultimul pas

cu mănuși de plastic mi-ai dat bună ziua
teoretic trăisem o viață de om

avem de ales
mi-ai spus
pe marginea patului
să-ți citesc
experiențele atârnau pe scaunul tău
îți picurau printre buze vorbele mici
picioarele tale rezemate de soba

nu
nu pleci până mâine
știu
în sertarul de sus hainele albe
în sertarul de jos banii de drum

în seara de azi
sora de noapte
ne împachetează pe amândouă

mă întorc cu spatele

știu
mă recunoști după silaba lipită
de lobul urechii
n-ai de ales
ți-o voi pune pe tâmplă
să ne recunoaștem

în poleiala de noapte