Timpul a devenit fluid și mi se pare
că-mi lunecă prin vene, plumburiu.
Hotarnic peste vreme mi-e tributul
ce îl plătesc în cerul cenușiu.

Mi-e frig. Fiori de ghiață-mi poartă pasul
pe vechi alei, demult, sau parcă-acum...
și mă preling prin timp, dar și prin spațiu
de parcă n-aș fi eu... ci doar un fum...

Pe-un colț de gard, un corb mă urmărește
și-l simt pulsând în mine, prin tenebre.
Terestru sol al morților în viață,
al celor făr-odihnă din criptele funebre.

Și-un gând, ca o durere, îmi spintecă ființa.
Și-mi amintesc de-o piatră și-un mormânt...
Și bântui mai departe... mă caut... sau te caut...
Nu pot s-ating nimica, nu scot nici un cuvânt...