beau dintr-o cană de lut și îți scriu:

umbrele clopotelor bat peste orașele lumii
trunurile se–mpletesc și jelesc
sub ploaia rugăciunilor
Parisul se pierde în lumini de amurg

am venit sa te caut, Constandine!


să beau cu tine pentru întoarcerea noastră acasă
să-ți povestesc de greul zbor românesc
de bisericile măiastre căzute peste noi
să mi-o prezinți pe domnișoara Pogany
și să te întorci acasă, Constandine!

urmele tale le poartă
cerul românesc
zidurile s-au deschis
porțile s-au surpat
clopotele bat si bat, Constandine!

auzi?
e Mitropolia
te așteaptă
buzunarul mi-e plin de pământ românesc
cumpărat cu greu de la fugițit

iarba e udă și e frig
de ce nu vii?
Louvre e închis
Pasărea Măiastră
mi-a pierdut urma

Pământul e vechi
îl port de-o vreme cu mine
s-a fărâmițat
buzunarul el îl ține
împreună pentru tine

Unde ești , Constandine?

Parisul nu te mai vrea
te-a uitat Notre-Dame
hai acasă cu mine....
e târziu pentru noi, Constandine!

„Noroc” îți șoptesc, iar ei gândesc
că cerșesc
și-mi răstoarnă buzunarele pline
de singurătate
e frig , aici departe de Cetate....

surd s-a prăbușit lângă mine
un porumbel orb
sau a fost doar un semn de la tine?

drumul a fost lung
păsările sunt din piatră iar
ei ne-au vândut
numai scrum și fum

acum la marginea nopții
îți dau pământul Credinței
și al ființei izbăvite în
cimitirul Bisericilor!

au plecat, Constandine
au plecat ca valurile
s-au prăvălit între răsărit și apus
ia-i de unde nu-s...

am venit să te caut, Constandine
cu un pumn de scrum
să pornim la drum
pe sub poarta durerii spre Masa Tăcerii

Auzi?
E Mitropolia
ne cheamă
în miezul acestei Nopți Infinite

le-am promis
că te-aduc cu mine
Noapte bună, Paris! rămâi cu bine
hai Constandine
noroc si bine ai venit
pe marginea Mormântului Infinti....

publicată în Contemporanul/05.11.1993 /5/146