o lacrimă de sticlă prin iris trece-n jos
strivesc sub talpă viața și sângele mi-l calc
cad pe pământ luceferi din cerul mat, lăptos
ca niște lămpi de aur în drum spre catafalc

dorm sfinți de-a curmezișul în pat de rugăciuni
prin neatinse locuri credeau că mai există
putința de a spune că pe pământ, minuni
se fac, dar că lumina, în noi, răsare tristă

în somn zâmbește pruncul visând cărări de lapte
o zi și încă una vor trece, până când
mai teamă o să-i fie de paznicul de noapte
ca de călăul zilei securea ridicând

va învăța încetul, cu-ncetul, noi cuvinte
în care iarba crește și vântul o alintă
din cântecele mamei vor curge note sfinte
iar la sfârșit, copilul, va învăța să mintă...