La-nceput, atunci cînd Eva a-ntins mîna și a luat
Fructul interzis de Domnul, tu Adame, unde-ai stat?
N-ai primit-o-atunci în grijă, ca să-ți fie de-ajutor,
Ca să nu mai simți în pieptu-ți, cum te mistuie un dor?
Domnul te-a făcut, Adame, doar pe tine, la-nceput,
Iar pe Eva dintr-o coastă, un vas slab El l-a făcut.
Tu ai fost creat puternic, să conduci, să schimbi destine,
Nu știai că soarta lumii, depindea atunci de tine?
Dar, cînd prin neascultare, Eva deslegă păcatul,
Tu strigai cu măru-n mînă:”Doamne, nu-s eu vinovatul!
Doamne, Eva e de vină, ea m-a-mpins, ea m-a-ndemnat,
Eu n-am vrut, dar ea cu sila, fructu-n gură mi-a băgat!”
Toți arată către Eva, ea e sigur, vinovată,
Tu ai fost doar slab de înger și-ai mușcat numai odată.
Pe nedrept îți porți povara, azi, prin lumea de păcate,
De tot răul ce se-ntîmplă, Evele sunt vinovate!
De există vre-o problemă, toți îți spun: “Cherchez la famme!”
Parcă tot ce-i rău pe lume, e la Eva în program!
Tu ai vrut să scapi, spunîndu-ți, că ești chip de Dumnezeu.
“Doamne, de-i păcat în lume, vinovatul nu sunt eu! “
Însă Domnnul, cu durere, a știut de la-nceput
Că păcatul, tu și Eva, pe din două l-ați făcut,
Fiindcă-ați fost creați dintr-una, jumătăți dintr-un întreg,
Nu doar două părți, alături, care nu se înțeleg.
Și m-am întrebat adesea:”Dacă Eva e pricina,
Cum de a fost ea aleasă, ca să poarte-n ea, Lumina?
A fost fără de prihană, mamă Fiului Cel Sfînt,
Celui ce venind din ceruri, se-ntrupase prin Cuvînt.
Magdalenă-mpovărată, lacrimi I-a adus în dar,
Căci iubise mult pe lume, iar iubirea e un har.
Petru, pînă dimineața, de trei ori L-a lepădat,
Însă Marta și Maria și-ale Eve L-au urmat.
Și-au fost primele să-L vadă, cînd minunea s-a-mplinit,
Și să ducă-n lume vestea c-a-nviat Cel răstignit.
Doamne-ai pus în sînul Evei, cîtă dragoste cuprinde,
Iar Adam, fără de Eva, nici nu cumpără, nici vinde!