Sărbătoarea eurilor

Nodul care ține alături
toate clipele renăscute
este un nod de lumină,
o flacără ce arde în ea însăși.

Spune-mi,
cât de mult a coborât timpul
umerii tăi?

Pentru sărbătoarea eurilor
nu este cuvântul
darul cel mai prețios?

Cu trupul și cu brațele
scriem pe aerul umed
fraze stângace.
Oare câte tăceri
ne vor fi înțeles?


Hara-kiri

Tăcerea mobilează harnică
golul ce crește între noi.

Rătăcind spre aiurări de fluturi,
liniștea sapă gropi adânci în auz.

Vămuit de priviri,
îmi fac hara-kiri cu o lacrimă.


Roșu stins

Într-o zbatere de pleoapă
se refugiază clipele muribunde,
înspre inimi circulă
o nuanță de roșu stins
o bătaie întârziată.

Ce mari ne-au crescut umerii,
ademeniți de posibile atingeri!

Privește punctul acela
de un gri dureros!
Este cenușa trecutului meu.

Privește dunga aceea roșcată
de pe spinarea orizontului!
Este inima mea risipită!


Urma cenușii

La capătul oarbei rostiri
răbufnește neliniștea,
păsări albe planează
hăituite de somn,
drumuri și nopți se adună
în golul neîndestulat…

Obrajii tăi
sunt Ghilgameși deznădăjduiți
tremurând sub cascade,
trupul ți-e un cărbune
ars de sute de ori -
în palmele mele
zace urma cenușii.