după 15 ani de Israel
bilanÈ›

da, mi-am pus reflectorul în ochi
să nu-mi mai facă nimeni rău. singură
sa descopăr răul ...
să nu pot plânge când mă ustură ochii
să nu recunosc cei 15 ani de rotire, de abstinență.
rudotelul...ah, ce parșivi sunt Unii
compostîndu-și numele
pe internet prin mine!?
doar tu, noua mea eră ...
mă mai poți schimba!
reflectorul sub ochiul cuvântului!


silabe

te retragi prea târziu din viața anostă
în fapt ești un las cel puțin drăgălaș
tirbușonul îl împingi în sticla cu vin parfumat
să iese dopul de plută sfărâmat de iluzii
am jucat cum mi-ai cântat în struna dezacordată

prietenul tău e și prietenul meu

fraieră am fost atunci când te-am crezut fidel consoartei cuvântului
nu știam că stai cu fundul în două sau trei luntri
cuibărindu-te -ici și colo-
mai târziu mi-am desfacut plicul cu pozele de familie
ții le-am pus pe tavă
crezând în siropul lipicios și consistent al dăruirii de sine e molipsitor
dar și aici am dat-o în bara cuvântului, optimista se reculege prea târziu
umărul tău nu mă sprijină în agerimea cuvântul
ritmic ritmic inima mea se zbate în compromisuri.

prietenul tău e și al meu

dar al tău nu e și prietenul meu e celălalt sau cealaltă ființă,alt compromis de acceptare perfidă.
nechipzuința se plătește.

la mare soarele se îneacă în mare
pe ascuns
genele clipind spre uitare
nu te speria acum mi-e foarte ușor
celularul tău seamană cu un ceas fără limbi
cântă un vals în surdină
un sunet de vioară se stinge picant!
ce bine mă simt liberă!

3-03-07

*
Scrisoare pentru Muză

Uneori îmi pun blacheuri la pantofii noi
Să-ncerc să mă iei în seamă cu puțin zgomot
Liniștea obosește trebuie să zumzăie ceva în surdină
Să-ți amintesc:inteligența unei femei nu-i ascunsă sub plapuma nopții
în clipa imaginată orgasm.
În visul de trecere spre zona interzisă a paradisului terestru
Dar eu m-am scăldat în visul de a nu te dori , artificiu bizar
în felul meu chiromanția dragostei e atingerea clapelor de plastic
într-un ritm nearmonic
atunci mă desprind de tine

"trupul cuvintelor" tale se destine
iar eu îmi rezem capul de inima ta cât o oază!
Am în poală un fir de nisip care încolțește
Tu ești tatăl cuvintelor mele.

Tu străinul ce presupui insiprația mea
la mii de kilometri
Spală-te pe dinți că-ți pute gura
ți-e frică de lacrima iubirii căzută-n paharul cu bere
Puteam să ți-o șterg de pe fața-ți străină
Dar nu.
Viața pâplpâie prin poem
Iar tu n-ai acces
Pete negre pete albe
Povara de a te știi
s-o porþi ca un steag, frunză uscată
eu nu mă răzbun
nu-mi datorezi nimic!

cuvântul e miere albastră
doar tu, poetul ideal o să-nþelegi ...





Legamântul poemului


Să mă scald în apele mele
să nu fiu buretele nimănui
să mă scald în apele mele
fără a accepta de nevoie
să joc rolul silnic
pierdută în registrele obligatorii
acolo
unde câmpul e semănat mecanizat de păsările mecanice
iar pe stâlpii de tensiune
se atârnă rufele murdare ale nemuririi încropite
de cifre restante.
să mă scald în marea mea din Golful Haifa
neadormită, mîngâiată de vântul sofisticat
așteptând acel nedefinit semn


să mă scald pur și simplu
în adevărul pământului roșcat.

bianca marcovici

mai.2005
galeria agora