Dar mai întâi de toate mă bucur că exiști,
Mă bucur de asemeni că sunt încă părinți,
Ce-au zămislit și-n suflet, numai copii cuminți
Și lacrimi de iubire din ochii cândva triști.

Mă bucur când pe cerul albastru-purpuriu
Apare curcubeul tronând pe plumburiu...
El este semn de pace de armonie lină
Este și solul pașnic de liniște deplină,

Mă bucur și mai mult tristețea s-o alung
Din sufletele grele-‘necate-n propriul trup...
Mă bucur când pe chipul mutilat de timp
Renaște altă față cu zâmbetul prelung,

Mă bucur când misterul învăluit în fum,
Se-nalță precum ceața ce-a hoinărit pe drum,
Or se topește –n tihnă când cugetul curat
S-a ridicat la Soare și-amarul a uitat...

M-alint în fericirea în care tu exiști!

Iulian Nistor, Vaslui - 02.03.2007