Sunetul viorii din camera cealaltă
lovește în liniștea apăsătoare a nopții
cu un evantai de emoții
ce mă face să tresar la fiecare acord.

Prin fereastra deschisă
pătrund luminile stridente ale agitației mondene
ce formează pe perete jocuri încrucișate
cu scârțâitul corzilor de vioară.

Vântul îmi mângâie fața,
patul mă trage tot mai adânc în el,
plapuma încearcă să mă înghită,
iar somnul mă droghează încet.

Se face tot mai rece în cameră
și parcă sunetul viorii se înăbușește în liniște.
E aici și îi simt mirosul de mucegai
dar totuși nu mă vrea în lumea mută.