Nu sunt decât o frunză moartă-n vânt
purtată de furtună pe coclauri
sunt o-ntâmplare vie pe pământ
iscată din înfricoșate valuri

Mai sunt o prelungită rugaciune
în nopțile cu vise-mpovărate
și sunt altarul meu de-nchinăciune
în drumul meu spinos spre mizănoapte

Sunt o năpasta dintr-un vis rebel
ce mă-nsoțește-n marea aventură
și sunt speranța vie către cer
în trecerea-mi fugară prin natură

Sunt un copil al tatălui ceresc
trimis ca să-i admir lucrarea sfântă
s-o întregesc și să o preamăresc
pe-a cerului curbură revolută

Iar când menirea mea va lua sfârșit
mă voi topi în zările albastre
voi sta cu Dumnezeu la infinit
și vom crea necontenit noi astre