Era într-o zi de luni
când am împărțit luna în două luni,
privind-o printr-un geam
pe sub acoperișul unei pupile mult prea obosite
ca să nu-și uite zodia.

Eram eu... și priveam
cum se duce, singur, ulciorul vieții mele
la apa sâmbetei, gândindu-mă la luni.

Părul acoperit de fixativ
miroase a semințe coapte,
ca mutilat de lume,
de parcă atunci când ne naștem
suntem din start învinși.

Însă copilul trăiește până la capăt,
să vadă viața ca o moarte lentă.