poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-24 | |
„Clipa” în pragul morții
Azi, s-a scurs încă o zi. O zi din viața mea s-a scurs. Și-n taină parcă s-a ascuns „o clipă” , ce n-are durată, nemăsurată, E timpul ce trece și se risipă și una după alta se scurg zi de zi, mereu și mereu amânând, căci poate o fi o altă clipă… Meditez,.. mă lupt și veghez, să prind „clipa” timpului pierdut… Cu mâna-ntinsă și-n gând rămas mut. Mintea se oprește-n loc o clipă; și dusă-n valuri pe-o aripă, uită timpul, uită clipa cea trecut fulgerător… Ce trecător!… ce trecător!… Privesc cum mii de vieți se pierd într-o clipită, căzând în haos cei de ieri, zis, vii; și toți gândim la fel în clipa când nu știi ce-i viața și ce-i moartea când suntem luați, fie robi, săraci, bogați și împărați, Ca fumul pe hogeaguri viața-i o clipită, și-n cerc s-o opresc cu strigăt disperat, Oprește-te! Oprește-te! Timp fugar, căci treci pe lângă mine în zadar și nu te pot folosi să-mi fi de folos, și timpul ca fulger; eu? Fumul gros ieșit dintr-un horn, sau dintr-o pipă, e clipa ce-a trecut și-așteaptă altă clipă. Văd cum timpul nu ascultă, și nu-i pasă, de mine, de tine, de nimeni, și el vine trece, și se duce, vine altul și mă-ntreabă: Ce-ai făcut? Da. Am înțeles. Am înțeles că timpul e o clipă și-n clipa aceasta atât de mică, avem timp de ură? Și însuși viața e o clipă, trăind pe-o firavă aripă, ce zboară… zboară-n timp ca un tic-tac, tic-tac al inimii… până-ntr-o zi. Oprește-te timp nebun!… căci firul vieții mele de acum, ajuns la capătul de drum, se face ca un nod oprit în petic și cusut, ajunsă ața la urechile acului, ca viața în mâinile dracului ce-ți spune perfid și lacom „Oprit”. s-a oprit timpul tău… c-ai fost un nimic. Câtă neputință de a opri timpul pe loc! și anii mulți, puțini, se strâng ghemotoc ca o minge-nțepată și-apoi aruncată de timpul ce râde de tine, de mine, că l-am lăsat să treacă fără folos, ca fumul gros, și surzi am rămas și orbi ochii sunt la timpul ce strigă sau geme strigând, la omul ce-aleargă năuc în zadar, neobosiți nu se opresc și de la tot cei păcat nu obosesc, alergând care-ncotro ne-știind unde merg, de unde vin… Trăim, trăim cu toții-n iad Și viața e un chin. Păduri cu viață cad Păcatului destin, privim, privim… Ne facem că nu știm! Urâm, dușmănim, clevetim, bogății, desfătări în păcate… Beznă, întuneric, iad, răutate, boli, crime, lacrimi și dureri, vise, clipe triste, om obosit, toate la un loc dispar stereotip, și tac, și tac, și tac să pot asculta mut la ușa inimii mele auzind versetul care spune: „Eu stau la ușa ta și bat. De aude cineva glasul Meu și e dispus să-l primești pe Dumnezeu în lăcașul tău ascuns, voi opri „clipa” și timpul, dacă vrei să facem schimbul inima să mi-o cedezi, dacă-n Mine sincer crezi. Ce mă costă dacă cred? Cât mă costă dacă pierd? Las pe voi să socotiți, ce pierdeți dacă citiți? ( Cartea; Apocalipsa 3:20-21*) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate