Tot mai ștearsă cerneala
cu care mama îmi scrie
despre păianjenii cuminți
încleștați de ferestre
despre țipătul unei ciori tinere
săgetate de o durere ascuțită în creier
despre negustorul de lână
cu voce plângăreață
și despre paltonașul meu din dulap

Citesc printre rânduri frica
de priveliștea albă
care se leagănă la cea mai slabă suflare a vântului
înțeleg aluziile mamei la cețurile adânci
nu-mi pot stăpâni dorința
de a îmblânzi o viziune a coborârii lente
în pântecul înfometat al pământului
nu-mi pot încălzi în dimineața asta
labele picioarelor

Să-mi fi spus cineva
că voi aștepta scrisorile mamei
ca pe niște mesaje acoperite cu brumă
nu l-aș fi crezut