o stradă cu fațade albe și nimic altceva
bântuită de soarele unei veri
obosite de prea multă anticipare

cât mai visam vacanța aceea și cum ne mai legam din șireturi
de fiecare zi mai aproape

am fi ajuns oricum prea târziu
avea pietrele șlefuite de prea mulți alți pași
nu ne mai aștepta
carnavalul amuțise retras sub obloane albastre
ca un flux trecut neobservat
prin blândețea de a nu fi lăsat în urmă cadavre
ci doar cearcănul ud al nisipului
vindecat sub zboruri tăcute



sus de tot sunt ferestrele noastre
perfect localizate învecinându-se
cu cerul pretutindeni același

un călător indiferent ar spune ce plictis în acest tandem incompatibil
dar eu știu încă iar tu îți amintești bucuria

desculți și doar din ochi
vom aprinde la noapte câte o lampă
pentru fiecare pas așternut
de-a lungul ei cu atâta tristețe și dragoste
doar prin visele noastre
atârnate în vârful șiretului sau prinse în gene
ca funigeii la sfârșitul unei veri
obosite de prea multă anticipare



Photo © Martha Albuquerque, Gordon W.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.