sunt singurii morți care miros frumos și gândul ăsta nu mă sperie
petalele cad una câte una o răzbunare pentru fiecare schingiure căreia nu m-am opus

nu aflu nimic

în ochii tăi văd satele pustiite scrumul eu rătăcesc
am gura închisă și în spatele meu cresc cimitire

mă ghemuiesc sângele mi se prelinge din sfârcul mușcat adorm cu genunchii la gură
de la o vreme nu mai presimt ploile pământul mustește ca trupul unei înecat apoi crapă niște mâini străine îmi pipăie oasele își fac cuțite pentru a împărți lumea dintre noi

aici e frig iubite
când mai vii adu-mi un pled
și nu uita să îmi pui flori


pe mormânt