Ce pustiu
mi-ai lăsat, iubite
în lacrimile
ce m-au plâns
de dicoace
dintre cuvinte
de albastru blând
într-un surâs...

Ce pustiu
în ceața fără noimă
străbat
prin vremea fără sens
în ploaia
ce-a ajuns eternă
și-mi picură
în orice vers...

Ce pustiu
mi-ai lăsat, iubite
n-am aripi, vise,
nici vreun dor
mi-e gheața timpului fierbinte
și nici n-am învățat să mor...