Amintiri sumare apar ca din ceață,
Risipite-n creier parcă se dezgheață.
Lăsate-n uitare,fără etichete,
Timpul le ascunde în colțuri secrete.

Din soba cu vatră, focul strălucea,
La masa pitică mâncare-mi dădea,
O mamă pe care nu mi-o amintesc,
De-aceea pesemne, nu pot s-o iubesc.

Când ea îmi dădea mâncarea în gură,
Cu lingura-n masă băteam o măsură.
Pe furiÈ™ priveam spre sora mai mare,
Ispitită fiind, să-i vărs din mâncare.

Numai noi locuiam acolo în casă,
Iar eu mă trăgeam mai aproape de masă.
Dacă bine-mi cădea, în cap îi dădeam,
Cu lingura de lemn, ce-n mână țineam.

Plângea supărată și mă împingea,
Spunând că-s prea mică,s-o bat eu pe ea.
Eu ziceam că-s mică, ea să nu mă bată,
Și-o loveam din nou, foarte indignată.

Drumurile noastre s-au ramificat,
Spre alte meleaguri, tata m-a purtat,
Altă mamă nouă am primit cadou,
Numai amintirea, păstrez ca ecou.