Deschid ferestrele să eliberez pasărea visată
- toată noaptea a zburat lovindu-se de pereți -
acum ia-o de unde nu e.
Deodată înțeleg.
Ce-ar fi viața mea de nu m-ai ispiti, Doamne?
O cale netedă ca-n palmă?
fără durere? fără bucurie?
Se face că stau pe marginea unei ape liniștite.
Arunc o piatră: cercurile apei se lărgesc
împrejurul meu, mă cuprind
pînă ajung să cred că făceam parte
din acest întreg încă de la început.