te iubesc fâlfâind
sunt marțianul tău sunt omul verde
îl decupezi din aer și aerul se pierde
apoi sub pernă cartea lași deschisă
visezi frumos
am degetele-n priză

ești lungă dezbrăcată tremurând vorbești în somn
rămân cu părul făcut sârmă și în sfârșit arăt a domn
furtuna aia care vine e un mărfar pe lângă șine
o roată de metal se-nvârte-n gol
din urmă alta vine


oftez
alerg țânțari de fluturi am uitat e totuși iarnă
azi am primit de la o doamnă eram pe hol o palmă
i-am zis că seamănă cu tine ce sâni frumoși avea
era furtuna
sau nu
cred că era
închipuirea