poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-12 | |
Te ascunzi în inimă, ca într-o peșteră, să mori.
Dar nu mori și atunci îți desenezi pe pereții ei moartea. Moartea ta - animal rănit care se luptă cu norii. Afară crește soarele. E aproape întreg. Halucinant. Îi simți strălucirea de metal indiferent. Trupul îți e din ce în ce mai puțin – o pojghiță de gheață sub care pîlpîie, pînă la capăt, lumina plină de îndoială a sinelui. Spargi oglinda în cer. În spațiul dintre zi și noapte. Tresari, te miri că între început și sfîrșit nu e timp deloc : cît ai clipi te naști și mori de cîteva ori fără să simți altceva decît o durere ușoară, o tulburare a orei ca de mireasă tînără, dimineața. Se apropie de tine, aidoma unor apostoli, focul, apa, aerul, pămîntul – fiecare vorbește pe limba lui și limbile lor se amestecă, formează o sferă colorată pe care o rostogolești prin neant. Urcă sîngele în inimă, vrea să țîșnească afară. Cerul e viu și adînc, gata să se deschidă.. Începi să înțelegi: Peștele îți pregătește, pas cu pas, ieșirea din peșteră.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate