Nici «Ursa cea Mare», nici «Luna» din cer,
Nu pot bara timpul ce veșnic se «duce»,
În pas cadențat și, nu e mister
Când vine, zâmbește, dar nu știm ce-aduce.

El vine din ieri și trece prin azi
Și-aleargă maratonul spre mâime,
El nu-i “comprimabil” și mori de necaz
Când vezi că refuză castronul, „cu sare și pâine”.

Dar este hazliu și chiar prietenos
Cu cine-i integru și harnic din fire,
Dar nu iartă lenea și mersul “pe dos”,
El duce-n milenii, de-a-pururi o, stire.

E «ireversibil» dar are un sens,
Pe drumul ce duce-n decenii,
Îl poți măsura deși e imens,
Apoi compara cu «mulțimea» de genii.

Acesta e timpul, prețios capital,
Al minții umane, însemnând rațiune,
El își respectă poteca, într-un sens ideal,
Oricât ai dori să-i provoci o, delațiune.