lasă-ți deoparte podoabele
nu îți sunt de folos
vino doar în numele Adevărului
și mai ales
sfâșie toate dantelele,
scoate-ți brățările, inelele,
șterge-ți de pe buze rujul,
curăță-te de fard
și lasă-mă flacăra-n tine să ard!

Smulge-ți din păr clama,
privește-ți în ochii teama
de toate abisurile, de toate crestele,
scoate din țâțâni ușile, deschide ferestrele,
adună cheile, aruncă-le departe, departe,
dincolo de astăzi, de mâine, de moarte
și lasă, o, lasă-l să te doară pană la sânge
dorul care se zbate,
visul care se frânge..

Fiindcă, nu știi?
Poeții îi iubesc pe toți cei care le rup
pâine din trup
și vin cu sete
din sângele lor să se-mbete.

Rabdă să te spele ploaia,
să te biciuiască vântul,
să te cutremure cerul,
să te cunoasca pământul

și când vei fi rană vie și flacără
rostește Cuvântul.