Din faldurile grele de catifea barocă,
se desprind încet, gândurile mele...
Unul câte unul, se lasă tăcut,
cuprins de visări de mătase foșnitoare,
de dantele lasciv atârnînd de câte un sâmbure de adevăr.
Broderii încărcate de mister îl învăluie,
acoperindu-l cu perle din lacrima mării și valuri argintii.
Iar visele o iau înainte, printre mistice pandantive,
dansând un ritual păgân, al timpului încremenit de șoapte!
Să prindă din urmă clipa... e momentul!
Luna își scaldă chipul
în miile de fețe ale gândurilor mele neșlefuite.
Dar în fiecare dintre ele, se reflectă aceeași imagine...
Oare cine??? Oare cine???
Nu știu! Și ies, scoțându-mi la plimbare
veșmântul atât de-mpodobit al viselor mele.