de când am plecat
mama îşi aşază noapte de noapte
câte-un lucru de-al nostru sub pernă.
ea nu poate dormi, nu poate să cadă la pace
cu ziua care-a trecut, cu somnul care vine,
dacă nu are sub pernă o bluză roşie-a Elenei,
fularul Danielei,
o cămaşă de-a mea.
ştiu că mama ne duce dorul când plecăm,
ştiu că plânge pe ascuns
ţinând în braţe hainele noastre,
lipindu-le de obraz, mirosindu-le,
iar atunci sufletul îmi devine în piept
o roată mare de foc în stare să topească
toţi gheţarii din lume.
noapte de noapte
mama-şi aşază cu grija cuibărită în gesturi
hainele noastre sub cap
să fie sigură că suntem bine,
că veghea ei ne păzeşte de orice nebun,
de orice boală, de orice armă, de orice demon,
de orice stea căzătoare.
ştiu că acum două săptămâni, după botezul nepoatei mele,
mama i-a cerut o scufiţă Danielei
şi acum doarme cu ea sub pernă.
ştiu că la fel va face şi pentru copiii Elenei,
pentru toţi nepoţii, aşa încât perna ei
va deveni din ce în ce mai înaltă.
ea va înainta în vârstă, va înainta în griji,
va înainta în rugăciuni.
ştiu că toate lucrurile noastre
sunt păstrate şi împăturite cu grijă în şifonier,
ştiu că datorită acelei perne din ce în ce mai înalte
eu merg acum prin lume
ferit de orice boală, de orice armă,
de orice demon.