Mi-ai fluturat genele zorilor
peste ochii încă adormiți.
Mi-ai răsfirat razele soarelui prin păr
și mi-ai susurat timid,
adiind printre frunze.

Mi-ai scăldat chipul în roua dimineții
și m-ai înfășurat în aripile tale.
Simfonii necântate încă, le-ai așezat la picioarele mele...
Ai înflorit cireșii ca inima mea să se bucure
și macilor le-ai spus să-mi ureze „bună dimineața!”
iar cerul... l-ai făcut atât de albastru
încât ochii mei s-au topit în el, privindu-l.

Doar puful norilor a reușit să-mi ascundă
garoafele roșii ce-mi înfloriseră pe obraz.
Dar mai presus de toate,
ai deschis colivia viselor mele pierdute
și le-ai dat drumul să zboare.

Te-ai înălțat împreună cu ele
și le-ai arătat întregul univers
pe care l-ai creat pentru mine.

Și mi-ai spus „voi fi cu tine întotdeauna
și nu te voi părăsi niciodată”.

Adevărul Tău îmi încinge mijlocul în pietre scumpe.
Numele Tău L-ai scris în inima mea
ca să nu poată fi tulburată.
Mi-ai încălțat picioarele, cu toate cuvintele de pace
pe care să le port cu mine oriunde aș merge.

Iar scutul tău, dovada credincioșiei Tale,
l-ai pus înaintea mea
ca niciuna din săgețile arzătoare ale celui rău
să nu mă atingă.

Coiful Tău din aur curat, turnat pe altare ca jertfă,
mi l-ai așezat pe frunte,
ca nici o-ngrijorare să nu-mi umbrească gândurile.
Și-n mână, mi-ai pus sabia Ta, sclipire de lumină,
Să sfâșii întunericul și să-l risipesc.

Și astfel, m-ai făcut un înger...
Sau mai presus de îngeri... și mai aproape de Tine!
26.01.2007