Am zile cînd petrec ore
în șir pe malul mării,
ascult valurile și vîntul
rece alunecînd pe nisipul
fin,
murdar,
plin de alge și gunoaie-
pasagere naufragiate,
adunate de pe mare...

Îmi place să ascult vocea
răgușită a peștilor și
să ghicesc durerea pietrelor
de care se izbesc valurile...

Mă plimb pe stîncile goale
și triste,
numărînd avioanele care străbat marea
în asfințitul plin
de flăcări.

În leagănul care scîrție leneș
îmi place să-mi vîntur gîndurile,
sălbatice și mute.

Am găsit un mesaj într-o sticlă.
E de la Robison Crusoe,
îmi cere să-l însoțesc
pe insula lui pustie.

M-aș arunca în mare,
dar dacă mesajul e o glumă,
un drum fără scăpare?!

Prefer liniștea serii
și scoicile murdare.

Nu vreau să fiu un naufragiat
și-mi pare rău pentru
tine, Robinson Crusoe!

Viața mea e deja o
insulă pustie...