Începe vântul să răcnească odihnitor,
Încep valurile mării-a vui stropșitor,
Începe soarele să fugă dup-un nor,
Norul - dup-un cocor,
Cocor călător
Ce-n urma altui nor, la fel de călător,
Zboară gânditor
Spre-un ținut făr`urmă de nor.
Soarele se voalează-ncetișor...

Acum ceva vreme eram tot aici, tot eu,
Tot cu piatra-mi sub șezut,
Cu privirea-n asfințit.
Dar pe-atuncea toți cocorii
Se jucau de-a vânătorii,
Și-alergau toți după norii
Ce-astăzi, hipertrofiați,
Stăpânesc întinsul cer
Ale cărui vii culori - de ieri,
Astăzi s-au cam estompat...

Începe să se sfârșească
Vara cea împărătească...
Toamna, noua mea crăiasă,
Mă sărută-ncet pe creastă
Și-mi promite, tacticoasă,
Că din a ei tolbă grasă
Îmi cedează un cocor.