Ca stropii deși de ploaie-n miezul verii,
Ce răcoresc pămîntul însetat,
Sunt binecuvîntările ce-n suflet
Mi le reverși, o, Doamne, ne’ncetat.

Păstrează-mă, de Tine, mai aproape,
Ca pe un pom sădit lîngă izvor:
Să fiu udat mereu de-a Tale ape,
Iar roada să mi-o dărui, tuturor!

M-ai zămislit cu-atîta dor în suflet,
Și mai apoi pe nume m-ai strigat.
Mi-ai pus în palmă, vise și speranțe
Și-un duh de viață nouă Tu mi-ai dat.

Și-ades îmi mîngîi fruntea ostenită,
Să m-odihnesc, m-așezi în brațul Tău,
Iar de m-atingi, îmi vindeci orice rană
Și mă deslegi din lațul celui rău.

Îți mulțumesc, că nu mi-e pasul singur,
Iar greul vrei să-l ducem împreună.
Îți mulțumesc, că-mi ești un Bun Prieten
Și-n bucurii și-n vreme de furtună!