poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-10 | | Înscris în bibliotecă de Nicole Chinez Gimnazistului P. din Zaiecear, despre vederea lui Hristos (Scrisoarea a 271-a) Dorești neîncetat să-L vezi pe Hristos Domnul. Cu adevărat, nu e dorință mai vrednică de laudă decât asta- însă e greu să-l vezi pe împărat până ce nu intri în curtea împărătească, iar în curtea împărătească este lăsat cel îmbrăcat dupa cuviință. Despre îmbrăcămintea duhovnicească vorbește înțeleptul apostol Pavel, poruncind: “Îmbrăcați-vă ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, întru milostivirile îndurărilor, întru bunătate, întru smerenie, întru blândețe, întru îndelungă-răbdare… iar peste toate acestea îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii”. (Col.3,12-14) Doar astfel îmbrăcați putem nădăjdui că vom fi lăsați în curtea împăratului ceresc și că vom vedea fața Lui atunci când va veni vremea. Veacul nostru pământesc nu este veac al vederii, ci al pregătirii pentru vedere. Precum fecioara se pregătește de cununia cu mirele său, așa și sufletul fiecărui creștin trebuie să se pregătească de întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos. Au fost și sunt însă numeroși creștini cărora li s-a dat de la Dumnezeu ca încă din acest veac să vadă pentru o clipă fața lui Hristos. Asemenea vedere au avut sfinții mucenici când au pătimit pentru credință. Asemenea vedere se dă și acum anumitor oameni credincioși pentru oarecare mari pătimiri. Fiindcă Hristos se arată de obicei celor ce pătimesc cu credința în El. Goncearov a fost un mare scriitor rus, dar totodată mare iubitor de Hristos și om de rugăciune. Când Goncearov zăcea pe patul de moarte, l-a vizitat un prieten și a început să-l mângâie spunându-i că se va face bine și că nu va muri- la care i-a răspuns Goncearov: “Nu, nu, voi muri. Noaptea trecută L-am văzut pe Hristos… și El m-a iertat!”. (Goncearov a murit în anul 1891) Iar tu, dacă nu-L poți vedea pe Domnul tău, ostenește-te să-L simți în inima ta. Simțirea lui Hristos în tine însuți este mai însemnată decât vederea Lui în această viață. Curățește inima ta și Domnul va intra în curtea inimii tale și la vremea ta vei intra și tu în curțile Lui cerești. Pace ție de la Hristos și binecuvântare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate