Doamne, o vorbă bună-aș vrea s-aud,
Un glas șoptit, o blândă mângâiere!
Mi-e sufletul zdrobit de brațul crud
Ce fruntea mi-o apasă cu putere.
Tu Doamne știi povara ce m-apasă,
Cu-atâta zbucium și atâta chin.
Aș vrea să am din nou, o inimă voioasă,
Dar nu găsesc în ea decât suspin!
E duhul meu cuprins de-un dor de ducă,
Am obosit și-acasă vreau s-ajung,
Căci inima în piept mi se usucă,
Iar drumul mi se pare tot mai lung!
Nimic pe-acest pământ nu mă mai ține,
Și nimeni nu mai e să mă oprească,
Și Doamne, tare-aș vrea s-ajung la Tine,
Să locuiesc în casa mea cerească.

Am înțeles că e un sens în toate:
E-o vreme când ți-e inima ușoară...
Și e un timp când plânsul te sugrumă
Și fiecare ceas e o povară.
Și e un timp ce-i sorocit În toate,
Nimic de pe pÃmÂnt nu-i veșnicie.
Dar numai Tu ești Cel ce le socoate,
Iar astăzi mi-a venit vremea și mie.
Și pe cântar sunt multe ce se-adună,
Iar tasul se apleacă tot mai greu.
Pe capul meu nu voi purta cunună
De-nvingător, de Fiu de Dumnezeu!
Căci a sosit azi timpul pentru plată
Și umărul mi-l plec sub grea povară.
Și pentru tot ce am greșit odată,
Azi lacrimi duc, suspine și ocară.
Mă uit in urmă: câtâ neștiință!
N-am fost în nici un lucru pricepută.
Nu am știut s-alin o suferință
Și nici să termin lupta începută.
Am mers un drum întreg... sfârșii cărarea
Și n-am lăsat în urmă nimic bun.
Nu-i nimeni ca să-mi ieie apărarea,
Iar cei din jurul meu nimic nu spun.
Unde iți este boldul, veșnicie?
Ce-ți stă în cale ca să te oprească?
Ce stavilă ar vrea să te-ntârzie
Când inima-mi în piept e numai iască?

“~N-ai auzit-sărmane chip de lut-
De Cel ce a murit pe lemn de cruce?
Păcatul tău El l-a purtat tăcut
Și Pacea a promis că ți-o aduce!”
“~Veniți la Mine cei împovărați
Și vă voi da odihna fără plată!
Nu trebuie povara s-o purtați,
Ducând în voi o luptă ne-ncetată!
Eu, dragostea ce multă-o am în piept
Vreau s-o revărs în valuri, către tine!
Nu știi de câta vreme te aștept
Ca să-ți alin și lacrimi și suspine!
Păcate nu-ți mai pun la socoteală,
Căci le-am platit pe lemn cu Sfântă plată.
În dragoste îți schimb orice greșeală,
De-Mi pui în palmă-o inimă curată.”

O, Doamne, doar acum am înțeles
Cuvântul Tău ce Pacea îl cuprinde.
Azi a venit o vreme de ales:
Nimic nu se mai cumpără sau vinde.
Scot tot ce am purtat în tolba vieții
Și îți răstorn în palmă avuția:
O mamă fără perlele din salbă
Și într-un colț, fără cununi, soția.
Tu, Doamne, fără grabă, numeri toate
Și celui rău, în brațe-i pui ocara.
Și dintr-o dată, tolba mea cea mare
S-a micsorat și a pierdut povara.
Și doar într-un ungher, o luminiță,
Sclipea timid, o slabă licărire,
Dar Tu ai luat-o-n palmă cu blândețe
Și-ai pus-o-n loc de-naltă prețuire.
Și pentru firu-acela slab și palid
Ce n-avea parcă nici o strălucire,
Tu m-ai lăsat o, Doamne, ca să intru
În casa Ta de Har și de iubire.
Da, este-o vreme pentru plâns și jale
Și este-o vreme pentru judecată.
Dar fie-oricit de greu în tas păcatul,
Mai mult va fi o inimă curată!

Hai vino cu păcatul tău la Isus!
Nu te lăsa-nșelat că e prea greu!
Mai este încă vremea de iertare
La cruce, unde-am fost iertată eu!

Îți multumesc Doamne pentru vorba bună spusă la vremea potrivită! Ea este balsamul care vindecă rana și alina durerea. Este un susur dulce pentru un suflet îndurerat, pentru o inimă ranită.