Tu ești o catedrală cu lungi vitralii sângerii
Zidită pe-o frumoasă rană profundă și fatală
În centrul unor ape carmin stătute reci
Cum umbre-n tușe groase zăbovesc
Pe sânii ce-ncolțesc preaplin atingeri
Ca bolțile cu îngeri goi un cuib de rau
Învăluită strâns în giulgiul parfumat și umed
Spatele grațios să se cambreze lasă-ți
Precum suspinul unui om ce dă să moara